Episodul 25: Reflecții de toamnă (Ce te legeni?…)

Autorul poeziei, Mihai Eminescu (1850ー889) este unul dintre cei mai importanți poeți români, fiind considerat poetul național al României. A scris multe poezii, și chiar și ceva proză, cea mai cunoscută poezie a sa fiind ”Luceafărul”. Poeziile lui Eminescu sunt poezii de inspirație folclorică, iar natura este prezentă în aproape toate creațiile sale.

Poezia ”Ce te legeni?…” este o conversație simplă cu codrul, cu pădurea. Prin versurile sale poetul ne transmite sentimentul de tristețe și melancolie pe care toamna și apropierea iernii îl trezește în el, ca o metaforă a trecerii ireversibile a timpului.

Cred că versurile nu sunt prea greu de înțeles. M-am gândit, totuți, să explic câteva cuvinte și fraze mai dificile, cuvinte sau expresii mai învechite.

Poezia începe cu întrebarea adresată de poet codrului:

– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?

Apoi, restul poeziei prezintă răspunsul codrului la această întrebare.

– De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Și frunzișul mi-l răreşte.

Nimic dificil de înțeles aici, cred. Continuăm:

Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.

”Frunza-n dungă” este o expresie populară cu înțelesul de ”într-o parte, în lateral”, aceeași ideea repetându-se și în versul ”Bate vântul dintr-o parte”. Cântăreții sunt păsările care cântă. Cuvântul ”ici” este o forma veche pentru ”aici”. Să vedem mai departe:

Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.

”Rândurele” este o formă vechea cuvântului ”rândunele”, care este pluralul pentru rândunea, adică rândunică, acea pasăre considerată simbol al sosirii primăverii, o pasăre mică, neagră, cu burta albă, barba roșie, și coada bifurcată. Apoi, poezia continuă mai departe:

Și se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,

”Zarea” este cerul îndepărtat, orizontul, care este descris aici ca fiind întunecat de mulțimea mare a păsărilor migratoare călătorind toamna spre sud. ”Aripele” este forma învechită pentru ”aripile”. Și ultimele versuri ale poeziei:

Și mă lasă pustiit,
Veștejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

”Pustiit” înseamnă părăsit. Apoi poetul utilizează cuvântul ”singurel”, diminutiv al lui ”singur”, iar în ultimul vers, o expresie arhaică mai deosebită ”a se îngâna”, aici cu sensul de a fi însoțit de dor, de acea stare de tristețe și dorința de a trece peste ea.

Sper că v-a plăcut această prezentare, un format mai deosebit pentru un episod de podcast. Sper că v-a plăcut și această poezie, intenția mea a fost de vă suscita puțin interesul pentru poezia românească și să vă încurajeze să o descoperiți mai departe.

Mă opresc aici, însă înainte de a încheia am să vă mai citesc o dată poezia.

– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Veștejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

Până data viitoare, vă doresc ca de obicei toate cele bune și sper să ne auzim din nou cât de curând. Vreau să vă reamintesc că transcrierea acestui episod o găsiți pe pagina www.easy-readers.ro. Tot pe această pagină găsiți și informații despre cărțile noastre scrise în limbaj actualizat și simplificat (așa-numite ”easy readers” sau ”graded readers”), pentru cei ca voi, care doresc să își îmbunătățească cunoștințele de limba română.

Așadar, pe curând! Pa! Pa!