În România, ziua de 1 Mai s-a sărbătorit pentru prima dată în anul 1890. Treptat, o dată cu apariția comunismului și influența sovietică asupra Europei Centrale și de Est, de 1 Mai se organizau manifestații propagandiste la care participau muncitori și elevi, pe marile străzi ale orașelor sau pe stadioane.
Îmi amintesc că în perioada în care eram prin clasa a șaptea, cu câteva zile de înainte de 1 Mai începeau deja pregătirile pentru manifestații. Mergeam cu toată clasa după-amiaza, după orele de școală, pe stadion. Fiecare elev avea numit un loc anume și primea câteva planșe în diferite culori. Pe o hârtie erau scrise numere de la unu la zece și o culoare în dreptul fiecărui număr. Conducătorul evenimentului, plasat undeva departe, la tribuna oficială, arăta apoi întregului stadion câte un număr iar noi trebuia să ridicăm planșa de culoarea respectivă. Mulțimea de persoane cu pancartele lor ridicate formau astfel diferite imagini imense pe întregul stadion, de exemplu cu figura dictatorului sau cu steagul României. Câteodată ne distram puțin ridicând intenționat o planșă de culoare greșită, iar uneori personalul de ordine ne atenționa și ne mustra sever.
Vă las câteva linkuri și imagini în transcrierea acestui episod pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba.
Apoi, o dată cu sfârșitul perioadei comuniste, sărbătoarea de 1 Mai s-a transformat treptat într-o mini vacanță pentru toată lumea, fiind o zi liberă. Doar anumite grupări de stânga, mai nostalgice, mai organizau manifestații. De 1 Mai se obișnuiește să se deschidă și sezonul estival pe litoralul românesc, așa că multe persoane aleg să petreacă câteva zile la mare, deși perioada aceasta poate fi uneori mai rece, nu chiar potrivită pentru o vacanță la mare.
În alte țări, 1 Mai se sărbătorește diferit. De exemplu, în Finlanda 1 Mai este o sărbătoare a carnavalului, a muncitorilor, dar mai mai ales a studenților, care organizează diferite evenimente legate de această zi.
La voi, cum se sărbătorește 1 Mai? Dacă doriți, puteți lăsa comentariile voastre pe pagina podcastului: www.easy-readers.ro/podcast.
Și încă ceva: am reușit să public în format PDF transcrierile episoadelor 11-20, cu explicații adiționale și exerciții de vocabular. Găsiți linkul tot pe pe pagina podcastului.
Acesta a fost episodul de azi și până data viitoare vă doresc zile pline de soare în așteptarea verii. Toate cele bune și pe curând! Pa, pa!
Nu mai ai postat un vlog de mult. Sper că totul e bine cu tine. Poate ai profitat de vara finlandeză și te-ai distrat la mökki sau ai călătorit în România. Oricum sper că te vom auzi din nou curând. Numai bine.
Într-adevăr, mi-am luat o vacanță mai lungă, încerc să revin în august cu un nou episod. O vară frumoasă tuturor!
In Franța, 1 mai este încă, în fiecare an, o ocazie pentru sindicatele muncitorilor de a defila in străzi cu mesaje politice.
Este și ziua crinului văii, și multe persoane vând buchete in străzi.