Dacă doriți să susțineți acest podcast: https://paypal.me/florinfin
În episodul de azi vă prezint câteva reflecții personale referitoare la trecerea în noul an.
Audio
Transcriere
Salutare stimați ascultători. Și La Mulți Ani! Bun venit într-un nou an, în anul 2023 și la un nou episod al Podcastului de limba română. Mă gândeam zilele trecute că acum câțiva ani, în ghilimele ”câțiva ani”, fiind copil, fii0nd tânăr adolescent. Mă gândeam că anii care încep cu 2, adică cu 2000, sunt undeva departe, în viitor. Iar acum, în anul 2023, uitându-mă înapoi, anul 2000 mi se pare undeva foarte departe, în trecut, nu-i așa?
Ei bine, astăzi m-am gândit puțin să vorbesc despre lucruri despre care, în general, vorbim când se schimbă anii. Despre ce am făcut anul trecut și ce vrem să facem în anul acesta. Ei bine, în general, eu nu sunt persoana care să-și facă acele promisiuni la schimbarea anilor. Promisiuni cum că, știu eu, voi slăbi 10 kg sau voi citi 20 de cărți sau voi face sport de 5 ori pe săptămână, și așa mai departe.
Mai mult ↴În limba română cred că pentru aceste tipuri de de dorințe nu putem utiliza cuvântul ”rezoluție”, deși există în limba română. Rezoluție înseamnă altceva, rezoluție înseamnă un act oficial care este adoptat de, știu eu, un consiliu, de Parlament, și așa mai departe. O hotărâre, un act oficial. Cuvântul rezoluție însă, am căutat în dicționare și nu l-am găsit cu aceeași semnificație pe care o are cuvântul ”resolution” în engleză, însă căutând puțin pe internet, am găsit multe articole în care vorbitorii de limba română, de fapt, îl utilizează cu acest sens. Bun.
Vroiam Voiam să spun că eu nu prea sunt genul de persoană care să își facă aceste propuneri. Pentru că în primul rând este puțin irațional, să zic așa, să ne gândim că dintr-o dată, la începutul anului, vom avea timp să facem exact lucrurile pe care ni le dorim în perioada care urmează. De obicei timpul nostru liber sau prioritățile noastre depind mult de perioada în care ne aflăm. Asta înseamnă că la începutul anului este cumva nepractic să ne gândim că dacă îmi propun ceva automat voi reuși să-mi fac timp pentru… pentru a realiza acel lucru.
De aceea, pentru mine, dacă doresc să realizez ceva, încep prin a planifica din timp, prin a mă gândi mai întâi în linii mari, în general, ce înseamnă, ce necesită realizarea acelui lucru. Pentru asta trebuie să știu eu, evident, trebuie să… să vedem cum putem să ne organizăm timpul pentru… pentru a începe un nou proiect, sau în principiu, pur și simplu să vedem dacă avem timp pentru… pentru a începe ceva nou.
Eu cred că cel mai bine este să avem tot timpul câte ceva pe o astfel de listă de dorințe pe care dorim să ni le împlinim. Și să să le organizăm în funcție de prioritate, și să începem să lucrăm la această listă, puțin câte puțin, în limita în care avem timp pentru ceea ce dorim să facem. Evident, putem să fim mai fermi și să ne propunem să realizăm un anumit lucru într-o anumită perioadă de timp, însă asta înseamnă voința și puterea de a fi în stare să ne reorganizăm timpul și chiar să reorganizăm prioritățile din viața noastră de zi cu zi.
Este interesant acest subiect și probabil este diferit pentru fiecare dintre noi, însă cred că această abordare de a începe forțat să ne propunem ceva într-un anumit timp nu este probabil cel mai practic mod de a realiza ceea ce dorim să realizăm.
Spuneam că la schimbarea anului, în general, oamenii vorbesc despre ce au făcut, ce au realizat anul trecut și ce vor să realizeze în anul care vine. Iar eu am să vorbesc doar în câteva cuvinte despre câteva momente să zic eu mai mai importante de anul trecut, în principal referitor la acest podcast și la proiectele mele legate de limba română. Sunt foarte mulțumit că în 2022 am reușit să public câte un episod măcar o dată la 4 săptămâni și în același timp, spre sfârșitul anului, mi-am propus să… să creez documente pdf cu transcrierile episoadelor, pentru că mulți dintre voi mi-au cerut acest lucru. Așadar, am reușit să transcriu primele 10 episoade. Le găsiți pe site-ul nostru.
Și în acest an mi-am propus să continui continuu cu publicarea acestor episoade o dată pe lună. Și, de asemenea, să continuu să creez acele pdf-uri cu transcrierile episoadelor. Faptul că îmi scrieți și că îmi trimiteți mesaje mă motivează mult să continuu. Văd că ceea ce fac eu din plăcere este de asemenea și util pentru voi, pentru cei care ascultați. Și asta mă bucură, mă face să să am puterea de a continua să produc noi episoade.
Cam asta am vrut să vă spun în acest prim episod al anului și înainte de a încheia vreau doar să menționez că de Crăciun am făcut disponibil acel pachet cu vreo 18 lecții de limba română pentru începători. L-am făcut disponibil gratuit pentru voi, cei care ascultați, și sper că v-a fost de folos, vă este de folos, unora dintre voi care probabil nu sunteți la un nivel chiar atât de avansat cu limba română. Dacă vă interesează, dacă unii dintre voi ascultați în continuare acest podcast și nu ați reușit să descărcați gratuit acel pachet, vă rog să-mi scrieți un email, să mă contactați și am să vă trimit un link pentru a descărca acel pachet gratuit.
Pachetul respectiv nu este disponibil gratuit. Este o mică sumă modică, aș zice eu, pentru cei care doresc să-l cumpere, însă pentru voi, vouă vreau să vă ofer această posibilitate de… de a obține acest pachet.
Acestea fiind spuse, închei aici episodul de azi și peste 4 săptămâni. Puteți să vă așteptați la un nou episod în care am să discut despre cu totul altceva. Încă o dată un an nou fericit tuturor. La mulți ani și… să auzim numai de bine în cursul acestui an 2023. Pa! Pa!
Salut Florin,
Cred că ai uitat înregistrarea acestui episod!