Aș vrea mai întâi să vorbim puțin despre aceste generații din ultimii 70-80 de ani, cum sunt definite acestea, ca să pot să fac referire la ele în timpul discuției de azi. De exemplu, generația părinților mei care s-au născut în perioada imediat următoare de după cel de-al 2-lea război mondial este considerată generația baby boomers. În această generație sunt incluși, așadar, cei născuți între aproximativ 1946 și 1962. Apoi generația următoare, născută între 1963 și 1980 este numită generația X, în timp ce cei născuți între 1981 și 2002 se numesc millennials.
Evident, nu este cazul să delimităm foarte strict aceste generații, însă le-am amintit aici pentru a vă fi clar vouă, ascultătorilor, la ce mă refer în timpul acestui episod. Personal, deși din punct de vedere al vârstei eu fac parte din generația X, cred că din punct de vedere al atitudinii mele față de muncă, în general, pe mine mă definește mai degrabă generația millennials.
Dar cum priveau aceste generații munca în general? Și care era cultura muncii pentru fiecare dintre acestea? Pentru cei din generația baby boomers putem spune că conceptul de “work-life balance”, cum se numește în engleză (și eu nici nu știu dacă există un termen românesc pentru a-l traduce, însă aș putea probabil să-l numesc echilibrul dintre muncă și timpul liber). Deci spuneam că acest concept de “work-life balance” practic nu exista. Ceea ce definea o persoană nu era personalitatea sa, calitățile sale. Ci mai degrabă meseria, meseria pe care o avea.
Era important ceea ce tu făceai, de exemplu, ca angajat al unei întreprinderi. Ca muncitor pe câmp, cum erau țăranii, sau era important că erai doctor sau profesor. Și evident, cu cât era mai respectată acea meserie, cu atât mai mult era pusă în evidență în viața de zi cu zi.
Ca să vă dau un exemplu, pe ușa apartamentului nostru în care locuiam cu familia când eram copil, era montată o plăcuță cu numele nostru de familie. Fiecare ușă în blocurile de apartamente avea o astfel de plăcuță cu numele de familie și numărul apartamentului, pentru a face posibil să fie identificată adresa. Însă dacă aveai o profesie respectată, o profesie precum profesor, doctor sau inginer, această profesie era specificată pe acea tăbliță ca abreviere, în fața numelui de familie. Pe plăcuța apartamentului nostru în fața numelui de familie era trecută abrevierea ING. de la inginer, pentru că tatăl meu era inginer, inginer agronom.
Așadar, în generația baby boomers. Fiecare persoană se identifica cu meseria sa. Se trăia pentru a munci se trăia cu acea atitudine care în engleză e referită cu termenul “live to work”. Însă, odată cu generația X acest lucru s-a schimbat pentru ca apoi să dispară complet în generația millennials. Cei din generația X încă au simțit în mod constant presiunea părinților lor, care au crescut cu acea atitudine de “live to work”. Însă societatea a început să se schimbe.
A apărut acel boom tehnologic al calculatoarelor, iar apoi smartphone-urile. Iar toate acestea au dus la o schimbare totală a atitudinii față de muncă. Iar în generația millennials, conectați de la începutul vieții, pentru că practic s-au născut cu smartphone-ul în mână, această schimbare s-a accentuat și mai mult. Dacă în generația baby boommers se considera că nu ești la serviciu dacă nu ești prezent la locul de muncă, la birou, în zilele noastre, în general, munca ta, serviciul tău nu mai este identificat cu un loc fizic în care trebuie să lucrezi. Generațiile X și millennials definesc munca ca pe o activitate pe care o pot face oricând și oriunde.
Eu, de exemplu, pot să lucrez azi de acasă, de aici, din Finlanda. Sau, dacă vreau pot să merg să îmi vizitez familia și prietenii în România și să lucrez de acolo. Sau aș putea chiar să îmi închiriez un apartament în sudul însorit al Spaniei pentru o lună și să muncesc de acolo. Evident, pot să lucrez și de la birou dacă doresc, iar asta chiar o fac o dată sau de două ori pe săptămână, pentru ca să mă mai întâlnesc cu colegii, să mai schimb două vorbe cu ei din când în când.
Această schimbare, această evoluție a modului în care noi muncim astăzi, este prezentă pe tot globul în general. De exemplu, este la fel în Finlanda, în România, cred că în orice parte a Europei. Evident, există meserii și activități care sunt strict legate de un anumit loc, însă și pentru acestea condițiile și atitudinile angajaților s-au schimbat destul de mult. Există mult mai multă flexibilitate, condiții mult mai bune, iar conceptul de “work-life balance” a devenit mai important decât niciodată. Oamenii nu mai trăiesc pentru a lucra ci lucrează pentru a trăi. Acel “live to work” a devenit “work to live”.
Iar acum, la sfârșit, aș vrea să vă întreb și pe voi, stimați ascultători, dacă voi munciți pentru a trăi sau trăiți pentru a munci. Aștept cu nerăbdare să citesc comentariile voastre pe pagina acestui episod. Aici se termină episodul de azi, iar până data viitoare vă doresc toate cele bune. Ne auzim în următorul episod. Pa, pa!
Ce podcast frumos! Și mă bucur că am înțeles. Mulțumesc pentru ceea ce faci.
Mă bucur că îți place și sper să îți fie de folos!
Bună Florin,
aș zice că situația ideală este când ai o meserie ce chiar îți place . In cazul acesta, desigur lucrezi să trăiești, dar și trăiești pentru meseria ta deoarece este o parte importantă din viață ta, din echilibrul tău și din identitatea ta. Chiar dacă, evident, in zilele noastre, oricine vrea să aibă mai mult timp liber decât în trecut.
Din păcate nu este mereu posibil pentru toți. Ci când e posibil este o șansă mare. Este ceea ce spun eu adesea copiilor mei, care sunt la vârsta la care trebuie să fac alegere pentru viitor.
După părerea mea, este important să educăm copiii în așa fel încât să își găsească fiecare vocația, însă să fie de asemenea conștienți și de oportunitățile care li se deschid sau limitările cauzate de alegerea făcută!